Cu mâinile deschise către Cer
Stă Brâncoveanu pe eşafod cu inima de fier,
Înconjurat de-un brad şi patru stejărei
Ahmed sultanul înfruntă pe Altân Bey.

E miezul lui Gustar la Ţarigrad
Şi Marele Vizir e în jihad,
Pe Brâncoveanu acuma se răzbună,
Fiincă a pus crucea mai sus de semilună…

Astăzi e ziua sfântă a Preacuratei Maici,
Iar îngeri dospesc în Cer prescuri în chip de cruci
Ca să-i primească pe Brâncovenii mucenici,
La poarta Raiului, căci uşile li s-au deschis.

Iar Vodă Brâncoveanu cu glasul ca de tunet
Spuse cuvinte sfinte ce vor avea răsunet
În toată Europa şi-n mândra Românie
Că-s Basarabi de sânge, credinţa-i temelie !

Hristos le este viaţa şi calea-n nemurire
Vor pentru El să moară şi pentru mântuire,
Biserica e mamă şi ţara-i deopotrivă,
Chezaşe le stau sufletele ce nu mai au zăbavă…

Călăul hâd loveşte cu barda-i mişelească
Şi capul lui Ianache smerit acum se-apleacă
Pe drumul veşniciei şi-al fericirii sfinte,
Cu ochii duşi spre Ceruri în ruga-i preafierbinte.

Şi prinţul cel mai mare pe nume Constantin
Aşteaptă în credinţă să moară tot creştin,
Slavoslovind în taină Îl cheamă pe Iisus,
Şoptind în gând litanii, vorbind cu Cel de Sus.

Ştefan cel erudit cu mintea-i lustruită
Priveşte lin seninul ca dintr-o poeniţă
Ce îi deschide Cerul pe Împărat să-L vadă,
Cu braţele deschise se ţine să nu cadă.

La rând urmează Radu cel voinic,
Cu dragoste frumoasă el s-a logodit
Şi-n aşteptarea nunţii împărăteşti,
Hristos îi dărui cununile cereşti…

Iar Mateiaş, cu chip frumos de îngeraş,
Mezinul scump cu lacrimi pe obraz,
Ceru sultanului ca viaţa să i-o cruţe
Căci se va face turc şi-aşa o să-l ajute.