Istoric

Istoricii români şi străini consemnau la jumătatea secolului al –XV- lea dezvoltarea armonioasă şi rapidă a “minunatei cetăţi de scaun a Bucureştilor”, care întrecea prin frumuseţe şi aşezare alte cetăţi de scaun din acea perioadă. Este de la sine înţeles că şi bisericile din Bucureşti erau construite în aceeaşi notă.

Trecând  prin Bucureşti, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea (1574), francezul Pierre Lescalopier a lăsat mărturie că în plin centrul oraşului existau două frumoase şi sfinte locaşuri, una dintre ele fiind Biserica Sfântul Gheorghe. Este, prin urmare, una dintre cele mai vechi biserici din oraş.

Biserica Sfântul Gheorghe secolul al XVIII-lea

De-a lungul secolelor istorici şi arheologi de renume au stabilit că biserica fusese iniţial construită din lemn, având temelie din pietre de râu şi că fiinţase cu un veac mai înainte. Se pare că înaintea acesteia a existat o altă biserică şi mai veche. Odată cu înmulţirea populaţiei, biserica devenea tot mai neîncăpătoare, iar ruinarea ei, în prima jumătate a secolului al –XVI-lea, a impus construirea unui alt locaş de închinare, mai mare, din zid. Cronicarul Radu Greceanu l-a consemnat drept ctitor pe un anume Dobruş Banul.

Documente istorice de pe la sfârşitul secolului al-XVI-lea amintesc de acea biserică, renumită mai ales prin moaştele ce le păstrează şi astăzi: “mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) şi Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic (fiind) Mitropolitul Eftimie”.

După un veac şi acea biserică din zid devine neîncăpătoare, semn că în centrul oraşului populaţia se înmulţea, mai ales meseriaşii şi negustorii, care se întreceau să-şi înjghebeze ateliere, prăvălii şi case.

În timpul domniei lui Antonie Vodă (1669-1672) apar noi ştiri despre Biserica Sfântul Gheorghe şi închinarea acesteia Sfântului Mormânt. Încă din anul 1625, la îndemnul Patriarhului Dositei al Ierusalimului, un foarte bogat şi vestit dragoman al porţii otomane, Panaiotis Nikusios Mamona “a năzuit spre ctitorie” şi a refăcut biserica după modelul bisericii de pe dealul Stenimachos, din insula Halki. Cu acest prilej, s-au zidit o serie de dependinţe în jurul sfântului locaş. Cu timpul şi această biserică, refăcută de Nikusios a devenit scundă şi neîncăpătoare.

Acelaşi cronicar, Radu Greceanu, consemnează că în al XVII-lea an de domnie al voievodului Constantin Brâncoveanu (1688-1714): “Măria sa n-a putut suferi în mijlocul târgului, cu aşa mult norod, o astfel de biserică…”. Atunci credinciosul domn a hotărât să construiască cea mai de seamă biserică din Bucureştii vremii sale, care avea să-i poarte faima peste veacuri. Această biserică reprezintă rafinamentul şi frumuseţea stilului brâncovenesc, fiind, de altfel, ultima ctitorie a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu si singura ramasa pana astazi in Capitala Romaniei.

La realizarea acestei măreţe opere de artă au contribuit arhitectul Veseleil, însărcinat cu proiectarea şi construcţia edificiului, marele aga Enache Văcărescu, drept ispravnic, împreună cu vestitul pictor bisericesc Pârvu Mutu, aflat atunci în deplinătate artistică şi întemeietor al unei şcoli de zugrăvie în Bucureşti. Este foarte probabil să-şi fi adus contribuţia şi cei trei meşteri pictaţi în pridvorul bisericii de la Hurezi (Horezu), cealaltă ctitorie importantă a domnitorului martir Constantin Brâncoveanu.

Lucrările au început cu definitivarea hanului neterminat de Nikusios şi care avea să înconjoare, pe toate cele patru laturi mănăstirea, înglobând aproape 200 de bolţi, distribuite în parter şi etaj. Această centură formidabilă de zid, foarte solidă, era neîntrecută de alte construcţii din acea vreme.

Între anii 1696-1698 au fost ridicate casele egumeneşti, paraclisul şi palatul patriarhal, folosit de catre patriarhii Ierusalimului atunci când se aflau în Bucureşti, precum şi numeroase alte edificii.

La noile stăruinţe ale patriarhului Dositei al Ierusalimului, lucrul a fost reluat în 1705, prin ridicarea unei noi biserici. În 1707 sfântul locaş era gata zugrăvit (pictat), înfrumuseţat şi înzestrat cu nenumarate odoare şi mobilier bisericesc de mare preţ precum si multe moşii. Biserica era atât de măreaţă şi impresionantă, încât ştirile cuprind numai superlative: “foarte aleasă, minunată, prea frumoasă, podoabă plină de strălucire”.

Târnosirea sfantului locas din 29 iunie 1707, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a constituit un eveniment de seamă, înregistrat de cronici cu lux de amănunte: cortegiul în frunte cu familia voievodului Constantin Brâncoveanu, în veşminte scumpe, marii boieri, breslele şi mii de bucureşteni a fost întâmpinat de un sobor de înalţi ierarhi, printre care mitropolitul Tării Romanesti cu toţi arhiereii şi egumenii, patriarhii Hrisant al Ierusalimului şi Gherasim al Alexandriei, precum şi alţi arhierei din eparhiile de la sud de Dunăre.

În urma puternicului cutremur din anul 1802, măreaţa biserică brâncovenească a fost grav avariată. Potrivit desenelor şi gravurilor realizate de către Bouquet şi Raffet, bisericii i-au căzut turlele păstrându-se numai postamentul de la turla cea mare. După numai doi ani, în 1804, în ziua de 28 august, cetatea Bucureştilor este devastată din nou de un cutremur şi de un incendiu, iar biserica a avut din nou de suferit, reparatiile fiind susţinute cu multe eforturi. Un alt seism, din data de 11 ianuarie 1838, pune încă o dată la încercare străvechea ctitorie brâncovenească.

Cartografie din octombrie 1845 cu biserica Sfantul Gheorghe Nou

Biserica cuprinsa de flacari in 23 martie 1847

Într-o cartografie din octombrie 1845 aflăm prima descriere succintă a bisericii: “mănăstirea (adică biserica) de zid este peste tot zugrăvită din vechime (în întregime operă a lui Pârvu Mutu), cu şase coloane de piatră (în interior), tâmpla de lemn săpată (adică sculptată) şi poleită din vechime; amvon de lemn zugrăvit şi podit; afară (adică la intrare) cu slon (pridvor) în douăsprezece coloane de piatră (şi alte două, angajate în zid, n.n.), zugrăvite; uşa din lemn, în două canaturi şi o uşă de lemn la altar; pardoseala din lespezi de piatră; pe dinafară este tencuită şi spoită cu alb, învelitoarea cu olane, deasupra patru cruci de fier. Are treisprezece ferestre mari, cu flori de fier, opt mai sus şi mai mici, lucrate în piatră şi patru în turlă. Deasupra porţii, în două canaturi din lemn căptuşite cu tablă de fier, se află o clopotniţă de zid, cu cruce în vârf, învelită cu olane şi înzestrată cu trei clopote”.

În data de 23 martie 1847 un incendiu devastator care a distrus o mare parte a capitalei, a pus din nou la încercare ctitoria Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Atunci au fost incendiate toate clădirile din incinta mănăstirii, inclusiv hanul şi multe alte documente importante şi obiecte de patrimoniu. Pentru a se aprecia câte şi ce fel de clădiri se aflau în incinta mănăstirii, stă la îndemână faptul că molozul şi resturile dezastrului au făcut să se ridice nivelul terenului cu 1,8 m faţă de nivelul oraşului din anul 1707. Imaginile lăsate de catre Büchner, înfăţişând biserica în timpul marelui incendiu, sunt grăitoare.

În acest context a fost instituit un concurs pentru proiectarea şi refacerea sfântului locaş. A fost ales arhitectul Xavier Villacrosse Aîne, al cărui nume s-a păstrat într-unul din pasajele comerciale de pe Calea Victoriei de astăzi. El a realizat o lucrare diferită de forma iniţială a bisericii, fapt pentru care aşezământul a primit denumirea de Sfântul Gheorghe Nou. După alte zeci de ani, cutremurele din 1940 şi 1977 au adus monumentul într-o stare de degradare avansată, fiind necesar un nou proiect de consolidare şi restaurare. În a doua parte a secolului trecut, această biserică a fost pusa şi ea de către regimul comunist pe lista demolărilor. Pentru că era un monument aflat în atenţia UNESCO, acest plan a fost oprit.

Pentru ca Biserica Sfântul Gheorghe Nou” să fie readusă cât mai aproape de ipostaza iniţială, brâncovenească, au fost necesari mulţi ani pentru realizarea sondajelor arheologice şi apoi, pentru studiile care să conducă la planurile de reînnoire. S-au purtat discuţii îndelungate, în care şi-au expus părerile mulţi specialişti, arhitecti şi restauratori de monumente istorice, printre care: doamna arhitect dr. Henrieta Delavrancea-Gibory, fiica marelui scriitor Barbu Stefanescu Delavrancea, prof. dr. arh. Ştefan Balş, prof. dr. Vasile Drăguţ, prof. dr. arh. Nicolae Stoian, arh. dr. Cristian Moisescu, etc. Grupul de cercetători a realizat un album de fotografii şi planuri ale diferitelor ctitorii brâncoveneşti, după modelul bisericii Horezu, pentru a se distinge amănuntele arhitecturale ale stilului bisericii. S-a apelat în acelaşi timp, la bogatele fonduri de documente din arhivele statului, cartografii şi albume din colecţia de stampe a Academiei Române.

În urma cercetărilor şi săpăturilor arheologice, s-a întocmit devizul de restaurare a bisericii monumentul istoric, începând cu pridvorul şi pronaosul. Au continuat lucrările până la 1 ianuarie 1978, când acestea au fost preluate de către Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor, care a asigurat finanţarea şi execuţia lor, cu purtarea de grijă, stăruinţele şi strădaniile patriarhului de atunci, Iustin Moisescu (1977-1986). Biserica Sfântul Gheorghe Nou a fost restaurată, devenind un măreţ monument de artă şi istorie, care pune în valoare frumuseţea stilului brâncovenesc, stil datorat marelui ctitor, voievod şi martir pentru Hristos Constantin Brâncoveanu, din neamul Basarabilor.

Statuia ctitorului, operă a sculptorului Oscar Han, străjuieşte şi astăzi intrarea în sfântul locaş.

În luna lui iunie, ziua a douăzecea, a anului 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a purces la canonizarea (trecerea in randul sfintilor) a domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi: Constantin, Radu, Ştefan, Matei şi a vornicului Ianache Vacarescu, martirizati la Constantinopol in ziua de 15 august a anului 1714, zi de praznuire a Adormirii Maicii Domnului, cand Sfantul Martir Constantin Brancoveanu implinea varsta de 60 de ani.

Astazi biserica se găseşte la vreme de innoire, fiind in derulare numeroase lucrari de restaurare si infrumusetare a sfantului locas. Inca din primavara anului 2008 s-a redeschis şantierul de pictură intrerupt in anul 1998, cu lucrari executate numai la sfantul altar si la turla principala.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sub coordonarea si indrumarea parintelui paroh, pr. dr. Emil Nedelea Caramizaru.

Aspect cu pictura noua a bisericii

Echipa de pictori condusă de catre maestrul Ioan Moldoveanu a purces la restaurarea si refacerea picturii in tehnica fresco fiind pictata intreaga suprafata din naos si pronaos, turla din pronaos si cafasul, in luna decembrie a anului 2011 ramanand de pictat numai tablourile votive de la intrarea in sfantul locas. Suprafata totala pictata in decursul celor 3 ani este de peste 1000 de metri patrati!

Odata cu reinceperea lucrarilor de pictura, din anul 2008, parintele paroh impreuna cu Consiliul parohial a derulat si alte lucrari foarte importante si necesare:

– a fost inlocuit intreg acoperisul sfantului locas, materialul lemnos si tabla de zinc-titan de 0,7 mm din Germania cu o durabilitate in timp de 200 de ani;

– a fost refacut si restaurat mobilierul bisericii lucrat in stil brancovenesc cum ar fi:

  • stranile din sfantul altar, naos si pronaos, refacute in stilul caracteristic artei brancovenesti, sculptat manual din lemn de stejar;
  • baldachinul care strajuieste  racla cu mana dreapta a Sfantului Ierarh Nicolae Arhiepiscopul Mirelor Lichiei;
  • stranile din cafasul bisericii pentru corala, lucrate in lemn de nuc cu elemente decorative brancovenesti;
  • stranile pentru cantareti frumos ornamentate cu elemente florale si decorative brancovenesti;
  • a fost restaurata usa originala de la intrarea in biserica cu o inaltime de 5 metri, pastrandu-se intacte elementele decorative si sculpturile initiale.

– racla cu moastele Sfantului Ierarh Nicolae lucrata din argint curat si aurita, impodobita cu pietre pretioase, refacuta dupa descrierea facuta de cronicarul Radu Greceanu;

Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae

– a fost restaurat sfantul epitaf lucrat de doamna Maria Brancoveanu in perioada durerosului sau exil si adus in biserica Sfantul Gheorghe Nou la anul 1720. Pentru acest epitaf a fost confectionata o rama sculptata in lemn de stejar cu ornamente brancovenesti;

Sfântul epitaf

– au fost refacute din bronz masiv toate candelabrele sfantului locas dupa cum urmeaza:

  •  candelabrul naos cu 120 de lumini, candelabre pronaos cu 60 de lumini si inca doua laterale cu cate 30 de lumini;
  • candelabre in zona cafasului cu 20 de lumini si inca doua cu 12 lumini
  • candelabre in sfantul altar in numar de cinci cu cate doua lumini.

– au fost restaurate candelele originale ale bisericii si repuse in valoare;

Candela de deasupra mormântului domnitorului martir Constantin Brâncoveanu

– de asemenea a fost refacuta intreaga infrastructura din curtea bisericii si din interiorul bisericii, alimentarea cu apa, reteaua electrica, reteaua termica, etc;

– au fost executate lucrari de biocidare si ignifugare, precum si lucrari de securizare si supraveghere prin sistem de alarma a sfantului locas monument istoric.

Sunt în plan şi alte lucrari de amenajare şi înfrumuseţare a sfântului locaş, cum ar fi:

– refacerea catapetesmei după modelul original brâncovenesc, tinand cont de faptul ca icoanele originale ale catapetesmei au fost restaurate;

– lucrari de pictura in tehnica mozaic pentru intreaga suprafata a pridvorului bisericii;

– restaurarea exterioară a bisericii;

– reconstruirea clopotniţei originale brâncoveneşti din faţa sfântului locaş dupa coordonatele istorice;

– construirea unui palat brâncovenesc, după modelul palatului patriarhal din vremea ctitorului său, domnitorul martir Constantin Brâncoveanu;

– amenajarea unui centru cultural naţional brâncovenesc.

În perspectiva anului 2014, când se vor împlini 300 de ani de la trecerea în rândurile drepţilor a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, vor fi făcute demersurile necesare pentru scoaterea din mormânt a sfintelor moaşte ale vrednicului domnitor si martir Constantin Brâncoveanu şi puse spre închinare, după buna rânduială a Sfintei Noastre Biserici.

Pr. Dr. Emil Nedelea CĂRĂMIZARU,

Parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou” – Bucureşti

Monografia Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București

Monografie_Bis_SF_GHE_rezolutie_mica