Subscribe via RSS Feed

Mormântul cu moaştele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu

Mormântul cu moaştele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu

După mărturia lui Anton Maria del Chiaro, secretarul personal al Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu, cunoaştem că moaştele mucenicilor şi-au găsit locul în pământul sfânt al Mănăstirii cu hramul Adormirii Maicii Domnului din Insula Halki. Doamna Maria, credincioasa soţie a domnitorului martir, a strămutat osemintele mucenicesti ale voievodului, după cum am consemnat, în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, în anul 1720. A fost necesar ca această aducere a sfintelor oseminte să se facă în taină, deoarece Ahmed al-III-lea era încă pe tronul Imperiului Otoman, iar el pusese sentinţa de “hainie” (trădare), pe seama voievodului Constantin Brâncoveanu.

Tot prin purtarea de grijă a Doamnei Maria Brâncoveanu, deasupra mormântului s-a aşezat o lespede de marmură albă (185×95 cm), împodobită cu elemente decorative în stil brâncovenesc. De jur împrejur are un chenar format din ghirlande de flori. În partea de jos, la picioare, găsim o reprezentare alegorică, înfăţişând moartea având coasa în mâna dreaptă şi un fir de crin cu trei flori în mână stângă. În partea dinspre cap a lespezii este săpată stema Ţării Românesti, în mijlocul căreia este înfăţişat vulturul cu crucea în plisc. Aşadar, pe lespede nu există nici un înscris, din motivele expuse mai sus. Această piatră funerară are o ruptură în colţul drept şi alte două spărturi, una aproape de mijloc şi cealalta în partea dinspre pronaos a bisericii.

După cum este știut, de o importanţă deosebită este faptul că Doamna Maria a înzestrat aceasta sfântă biserică cu o candelă din argint filigranat, deosebit de frumoasă, pe care a aşezat-o deasupra mormântului, iar pe marginea de sus a bulbului din mijloc a lăsat o inscriptie cu litere chirilice, însemnând de fapt pisania pe care nu a putut să o scrie pe piatra de marmură a mormântului: ”această candelă, ce s-a dat la Sveti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod… iulie, în 12 zile, leat 7228 (1720)”.

Ceea ce este de asemenea important de consemnat este faptul că locul de îngropăciune al voievodului a fost cunoscut la început de către familie, iar cu timpul acest adevăr s-a înrădăcinat și în conștiinta credincioșilor din obştea Bucureştilor.

Aducem aici o cuvenită şi importantă menţiune, aceea că în luna decembrie a anului 1729, Fericita Doamnă Maria Brâncoveanu a fost şi ea înmormântată alături de martirul ei soţ în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, dorinţă pe care Măria Sa o exprima prin consemnarea făcută pe candela de deasupra mormântului, descoperită în anul 1914.

Arătăm de asemenea, că în aceeaşi criptă mai sunt înmormântaţi Voievodul Ion Mavrocordat, Domniţa Ileana (Mavrocordat),  Banul Manolachi Lambrino (+1745), precum şi Marele Ban Grigore Brâncoveanu (+1832) ultimul descendent de sânge al familiei Brâncovenilor.

La 22 de ani de la aşezarea osemintelor Domnitorului Constantin Brâncoveanu în cripta Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, în data de 20 iulie 1742, nepotul său “Constantin Basarab Brâncoveanul, Biv Vel Stolnic”, care închina Mănăstirii Sfântul Gheorghe Nou o moşie, ce îi rămăsese “de la fericitul întru pomenire moşul mieu Constantin Vodă Brâncoveanu”, arătând de asemenea că bunicul său la acest “sfânt lăcaş nu numai ctitor desăvârşit iaste”, ci aici “şi oasele fericiţilor întru pomenire moşilor şi a tot neamul nostru sânt astrucate”. Si această mărturie întăreşte ceea ce Doamna Maria consemnase pe candela de deasupra mormântului domnesc.

Domniţa Bălaşa (+1754), fiica domnitorului martir Constantin Brancoveanu, după înmormântarea soţului ei, Marele Ban Manolache Lambrino (16 iun.1745), pe 15 septembrie acelaşi an aşează la mormântul soţului ei din Biserica Sfântul Gheorghe Nou, la fel ca mama sa, Doamna Maria Brâncoveanu, o candelă de argint pe care încrusteaza cuvintele : “această candelă, ce s-au dat la Sfeti Ghiorghe-cel-Nou, luminează unde odihnesc oasele robului (lui) Dumnezeu Manolache Lambrino, ce au fost mare banu, şi iaste făcută de soţia dumisale, Măria Sa Domniţa Bălaşa Brâncoveanca care şi Măria Sa nădăjduieste în Domnul, iaraşi aicea să i se odihnească oasele. Septembrie 15, leat 7254 (1745)”

În anul 1832, Episcopul Ilarion al Argeşului, în cuvântul ţinut la înmormântarea banului Grigore Brâncoveanu, în Biserica voievodală Sfântul Gheorghe Nou, glăsuia: ”Pline sunt istoriile şi letopiseţele Ţării Româneşti de isprăvile cele mari ale domnilor Basarabi! Viteji în războaie, părinţi iubitori de norod, straşnici în guvern şi în paza dreptăţii, înţălepţi în purtările lor, tari în credinţă, râvnitori în relighie, ne-au lăsat cel dintâiu Episcopia Argeşului, şi cel de-al doilea mai multe mănăstiri în Episcopia Buzăului. Iar Constandin Voievod Brâncoveanul şi alte sfinte lăcaşuri şi pre acesta, în care şi oasele sale şi ale familiii sale odihnindu-sa de atâţia ani, astăzi au ieşit din mormânt ca să primească în braţe pe cel de pe urmă moştean al lor şi să-l ia împreună cu dânşii lăcuitoriu în lăcaşul lor. Nici ceasul, nici jalea mă iartă, nici trebuinţa care cere ca în epitafion al răposatului nostru să fac paneghiricon al străluciţilor strămoşi ai săi. Dar putem să-i trecem cu vederea, când moaştele lor stau în faţă şi cer de la noi, de nu altceva, măcar o mângâiere părţii cei mai slabe al răposatului rămas în viaţă? Iertaţi-mă, dar, că lăsând celelalte fapte vrednice de laudă ale lor, una măcar să povestesc a ctitoritei sfântului lăcaşului acestuia, doamnei Marica, soţiei fericitului ctitor Constandin Voievod Brâncoveanu, spre pilda şi mângâierea jalnicilor rudenii ale mortului. Mai sus pomenita doamnă, după ce cu bărbătească mărime de suflet şi cu răbdare mucenicească au suferit să-şi vază pre iubiţii săi fii şi pre soţul şi domnul său seceraţi în Ţarigrad de sabia muncitorului celui de atuncea, apoi adăugând bărbăţie peste bărbăţie, au aşteptat acolo, până când, după ce s-au îngropat şi au putrezit trupurile iubiţilor săi, apoi după aceea dezgropându-le, au venit cu aceste oase ale lor, aici, şi le-au îngropat în mormântul ctitoricesc, peste care, murind şi ea, mai la urmă s-au adaos. Una din faptele strămoşilor raposatului Basarab Brâncoveanu (si aceasta fameiască!) Iaste destul să arate din ce viţă slăvită pentru nume, mai slăvită pentru fapte, să trage. Iar celelalte isprăvi ale lor, roduri de suflete pline de curaj patrioticesc şi de pravoslavie ne mărturisesc istoricii, şi le vor mărturisi şi alte sfinte lăcaşuri zidite, înzestrate şi împodobite de dânşii, şi mai vârtos această sfântă casă, una din cele multe “.

În anul 1881, într-un raport al lui Pantazi Ghica ce făcea referire la monumentele naţionale istorice, spunea următoarele despre Biserica Sfântul Gheorghe Nou: “Asemenea în Biserica înauntru sunt mormântile lui Costandin Brâncoveanul şi al lui Grigorie Brâncoveanul, cu familiile lor”.

Preotul Marin Dumitrescu de la Biserica “Sfântul Ioan” (Moşi) din capitală, în anul 1899, spunea despre această ctitorie brâncovenească: “În interiorul acestei sfinte biserici să află mormântele lui Constantin Brâncoveanul cu familiile lor.”

Așadar, putem spune că toate acestea sunt argumente care arată că încă înainte de anul 1914, în conștiința Bisericii și a credincioșilor ei se cunoștea faptul că sfintele osemintele ale voievodului martir și a unora dintre urmașii săi se aflau în biserica Sfântul Gheorghe Nou.

În anul 1914, când se implineau 200 de ani de la martiriu, marele nostru istoric, Nicolae Iorga a cerut Parlamentului României, în data de 19 aprilie, ca ziua de 15 august 1914 să fie comemorată după cuviinţă în memoria voievodului Martir Constantin Brâncoveanu. Sfânta Mănăstire Hurezi, cealaltă importantă ctitorie a voievodului a fost aleasă ca loc unde trebuia să se desfăşoare ceremoniile legate de eveniment. Pentru această sărbătoare au fost aduse mai multe obiecte de artă brâncovenească pentru înfiinţarea unei expoziţii.

La începutul lunii iulie a aceluiaşi an, istoricul Virgil Drăghiceanu, secretarul Comisiunii monumentelor istorice de la acea vreme, publica un articol privitor la candela de deasupra mormântului brâncovenesc şi inscripţia ei, care arată răspicat că osemintele voievodului sunt asezate în Biserica Sfântul Gheorghe Nou.

Dascălul Bisericii  Sfântul Gheorghe Nou din acea vreme, Ion Ungureanu, afirma că de fapt el este cel care a descoperit candela cu inscripţia respectiva.

Datorită acestei redescoperiri a candelei, ceremonia la împlinirea a două veacuri de la martiriul domnitorului Constantin Brâncoveanu s-a desfăşurat în preajma mormântului voievodal din Biserica Sfântul Gheorghe Nou, slujba fiind săvârşită de către Mitropolitul Primat al României de atunci, Konon Arămescu Donici (1912-1919).

Pentru elucidarea acestor mărturii, Comisiunea Monumentelor Istorice a luat hotărârea de a cerceta mormântul voievodal din partea dreaptă a sânului Bisericii Sfântul Gheorghe Nou.

În perioada 9 – 16 decembrie 1932 au avut loc cercetări arheologice care au atestat faptul că sub lespedea de marmură fără pisanie se află osemintele voievodului mucenic pentru Hristos, Constantin Brâncoveanu. Nu a fost găsită nici un fel de îmbrăcaminte, doar înspre căpătâi s-a gasit un pacheţel cu frunze uscate de merişor. S-a format o comisie de medici specialişti, condusă de către Prof. Dr. Mina Minovici şi de Prof. Dr. Francisc Rainer, care au făcut expertiza osteologică. Ei au descoperit o tăietură pe a cincea vertebră cervicală, datorată lovirii cu un corp tăios, arătând de asemenea, că atât craniul cât şi scheletul au aparţinut unui bărbat viguros.

Pe temeiul cercetărilor arheologice din Biserica Sfântul Gheorghe Nou raportul întocmit arată că “săpăturile confirmă existenţa mormântului ctitoricesc al lui Constantin Vodă Brâncoveanu sub piatra de mormânt fără inscripţie, dar decorată cu stema ţării, care mormânt este flancat pe stânga de mormântul lui Ioan Mavrocordat Vodă, iar pe dreapta de mormântul lui Grigore Brâncoveanu”.

De faţă la scoaterea osemintelor din mormânt a fost însusi primul patriarh al României, Miron Cristea. În 17 februarie 1933, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca osemintele martiriceşti ale voievodului să fie reînhumate tot în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, iar într-o altă şedinţă, din acelaşi an, s-a hotărât ca înhumarea să aibă loc în anul 1934, când se împlineau 220 de ani de la martiriul domnitorului.

Procesiune - sabia domnitorului

Aspecte din timpul procesiunii – 21 mai 1934 – sabia Voievodului Constantin Brâncoveanu

A fost emisă o Circulară către Protoierii, în care se spunea: “întrucât este vorba de slăvirea memoriei voievodului, care a suferit martiriul, atât personal împreună cu fiii săi, cât şi ca domnitor al Ţării Româneşti, credem că este o datorie sfântă pentru Biserica Crestină Ortodoxă Română şi pentru slujitorii ei, să ia parte cât mai vie la această solemnitate, spre a pune în evidenţă tăria credinţei şi căldura patriotismului acestui mare domnitor, a cărui viaţă şi domnie este împletită cu cele mai frumoase acte de virtute crestină, de pietate şi dărnicie, nu numai pentru neamul românesc şi Biserica străbună, ci şi pentru întreaga crestinătae, de pe vremea lui”. Osemintele muceniceşti ale Domnitorului martir Constantin Brâncoveanu au fost puse într-o raclă de lemn, înfrumuseţată cu elemente decorative brâncoveneşti. Lemnul pentru confecţionarea acestei racle a fost luat dintr-un bătrân stejar din curtea palatului brâncovenesc de la Mogoşoaia.

Procesiune - scoaterea sicriului

Aspecte din timpul procesiunii: scoaterea sicriului cu osemintele domnitorului Constantin Brâncoveanu

(21 mai 1934)

Aproape un an şi jumătate a stat sicriul cu sfintele oseminte în sfântul altar al Bisericii Sfântul Gheorghe Nou.

Pe data de 17 mai 1934, la praznicul Înălţării Domnului, Patriarhul Miron Cristea a făcut un apel către toată suflarea românească: “Comisiunea monumentelor istorice, în urmărirea scopurilor ei, făcând exhumări în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, a verificat adevărul afirmat în inscripţia unei candele de Doamna Maria-pioasa soţie a lui Constantin Vodă Brâncoveanu, care a adus din insula Halki osemintele scumpului ei soţ şi mucenic al credinţei crestine ortodoxe şi le-a aşezat în mormântul familial şi ctitoricesc de acolo. Iar Biserica a crezut a fi o crestinească datorie să reaşeze la locul de odihnă scumpele oseminte, în cadrul unei slujbe şi procesiuni festive, ca toţi credincioşii să aibă putinţa de a le da cuvenita cinstire. Cetăţenii vor îndeplini o patriotică şi creştinească datorie, participând la această slujbă şi procesiune, în ziua de 21 mai 1934 (praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ora 10 dimineaţa.) De sine se înţelege că toţi cei ce se ştiu rude cu nemuritorul voievod işi vor face prin participare şi o familială datorie către memoria celui ce a ridicat slava numelui Brâncoveanu până la mucenicie.”

Procesiune - pe drumul sfintilor

Pe drumul sfintilor: procesiunea cu osemintele domnitorului Constantin Brâncoveanu

(21 mai 1934)

Părintele profesor Niculae Şerbănescu, martor ocular la aceste evenimente, povesteste: “În seara zilei de duminică, 20 mai 1934, sicriul cu osemintele Brâncoveanului a fost luat din Biserica Sfântul Gheorghe Nou, adus şi aşezat în paraclisul patriarhal din Bucureşti. Aici, în aceeaşi seară de ajun a praznicului Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după ce s-a slujit vecernia, s-a făcut priveghere de toată noaptea, luându-se aminte la evangheliceştile citiri. A doua zi, luni 21 mai 1934, după Sfânta Liturghie, care s-a slujit mai devreme, la patriarhie, fiind de faţă capul de atunci al ţării, Carol al-II-lea cu membri ai familiei sale, Sfatul ţării, înalţi ierarhi, clerici, monahi şi foarte mulţi credincioşi, s-a oficiat parastas pentru Constantin Vodă Brâncoveanu şi neamul lui cel adormit. La sfârşit a vorbit Patriarhul Miron. După cuvântul său s-a format o impresionantă procesiune, cu nimic mai prejos ca cele din Bizanţul imperial de altădată, la care, ca elev în ultima clasă de seminar, am fost de faţă.

Procesiune - moment

Momente din timpul procesiunii

(21 mai 1934)

Procesiunea, în mijlocul căreia era sicriul cu osemintele voievodale, purtat pe umeri de clerici, a străbătut, în bună rânduială şi sunet de clopote de biserici, mai multe străzi din centrul Capitalei şi a făcut două opriri pentru ectenii de pomenire la aşezămintele brâncoveneşti şi la Universitate, unde pe vremuri a fost Mănăstirea Sfântul Sava ce adăpostise “o înaltă şcoală de literatură şi de stiinţe susţinută şi din daniile lui Constantin Brâncoveanu. Spre miezul zilei, alaiul a ajuns la Biserica Sfântul Gheorghe Nou şi aici, după ultimele rugăciuni de pomenire, sicriul, pe care erau săpate aceste cuvinte “aici odihnesc osemintele martirului Brâncoveanu Constantin Basarab Voievod – 1714-1934”, a fost coborât în mormântul de unde mai înainte fuseseră dezgropate osemintele. S-a aşezat peste el vechea lespede de marmură spartă, în trei bucăţi mari, dar încă stăpânitoare, prin vechea stemă a ţării, prin ghirlandele de flori şi frunze săpate în jur, în stil brâncovenesc”.

În anul 1935 Principesa Marta Bibescu a tradus inscripţia de pe candela de argint pe o placă de marmură ce a fost aşezată lângă mormântul Voievodului Martir. În 1938 renumitul sculptor Oscar Han, realizează în bronz, pe un soclu de piatră, statuia lui Constantin Brâncoveanu, aşezată în faţa ctitoriei sale, de la Kilometrul Zero al Capitalei.

Şedinţa Sfântului Sinod din data de 30 noiembrie 1934, prezidată de Patriarhul Miron Cristea, consemna evlavia românilor pentru Voievodul Martir Constantin Brâncoveanu lansând ideea canonizării acestuia. Dumnezeu a rânduit ca acest act de canonizare să se întâmple în anul 1992, în zilele de păstorire ale Patriarhului Teoctist (1986-2007), cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Teoctist,

din mila lui Dumnezeu

Arhiepiscop al Bucureştilor,

Mitropolit al Munteniei si Dobrogei

şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Prea iubitului cler şi dreptcredincioşilor crestini din cuprinsul Patriarhiei Române, har, milă şi pace de la Dumnezeu, Parintele luminilor, iar de la noi patriarhiceşti binecuvântări.

┼ Bineplăcut lui Dumnezeu şi de mare folos duhovnicesc pentru credincioşi este a cinsti cu laude pe cei care, pentru nevoinţele şi vredniciile lor în viaţa pământească, după trecerea la cele veşnice s-au numărat în randul sfinţilor. Pomenind aceste vase alese ale Duhului Sfânt, dreptcredincioşii Sfintei noastre Biserici preamaresc pe Dumnezeu de la care vine tot ajutorul şi fară de care nimeni nu se poate împărtăşi de darurile cele multe şi felurite ale virtuţilor.

┼ Drept aceea, luând aminte la faptele virtuoase ale binecredinciosului voievod Constantin Brâncoveanu, cel care a cârmuit cu crestinească înţelepciune vreme de 25 de ani Ţara Românească, întemeietor de artă şi cultură românească, ridicând, înnoind sau înzestrând multe biserici, mănăstiri şi alte aşezăminte, miluind pe cei săraci, ajutând cu prisosinţă Sfintele Biserici Ortodoxe surori de aproape sau de mai departe şi mai presus de toate acestea învrednicindu-se a primi moarte mucenicească pentru dreapta credinţă, împreună cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu sfetnicul său, Ianache.

┼ Smerenia noastră împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, purtând grija de folosul duhovnicesc al credincioşilor încredinţaţi nouă spre arhipăstorire şi, pe de altă parte, ţinând seama de cele arătate de către Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor; drept aceea, urmând rânduiala canonică şi sinodală şi chemând în ajutorul nostru puterea celui Preaînalt,

Hotărâm:

┼ Ca de acum înainte şi până la sfârşitul veacurilor, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu, împreună cu fiii Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu sfetnicul Ianache să fie cinstiţi cu sfinţii în ceata martirilor Ortodoxiei, pomenindu-i cu slujbe şi cântări de laudă în ziua de 16 august, fiind înscrişi în sinaxar, în carţile de cult, precum şi în calendarul Bisericii noastre .

┼ Mai rânduim să se tipărească viaţa, slujba şi icoana acestor sfinţi martiri, care să fie primite cu evlavie de către dreptmăritorii crestini, iar chipurile acestora să fie zugrăvite şi aşezate la loc cunoscut alături de cele ale altor sfinţi de neam român, în bisericile ce se vor construi sau reînnoi de acum înainte.

┼ Spre deplina statornicire a celor pe care le-am rânduit în chip canonic, întărim cu semnăturile noastre actul de faţă, ca tomos patriarhal şi sinodal de canonizare, adică de aşezare în rândul Sfinţilor Martiri, a celor acum pomeniţi, spre a-l aduce la cunostinţa evlaviosului cler şi a dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române.

Dat în Bucureşti, în anul mântuirii 1992, luna iunie, ziua a douăzecea

 

Culegere de date istorice și fotografii realizată de Preot Paroh Dr. Emil Nedelea Cărămizaru

Tags:

Category: 3 Sfinţii Martiri Brancoveni, Hramurile bisericii, Mormântul şi moaştele Sfinţilor Martiri Brâncoveni

About the Author:

Comments are closed.